Despre noi

Ne trăim visul, acest lucru este cert. Creăm pantofii la care visam când eram mici, purtându-i acum, după aproape 15 ani, cu toată încrederea.
Am pornit pe acest drum în urmă cu 8 ani, urmând să se alăture acestei călătorii un grup de oameni fără de care, astăzi, povestea noastră nu ar fi fost așa de cuprinzătoare.
Stilul nostru nu este unul atipic de nivelul la care au ajuns astăzi pantofii, însă pasiunea pe care o punem în fiecare pereche, credem că ne face produsele speciale.
Dacă nu știai, noi creăm produsele în micul nostru atelier din Cluj-Napoca. Dorința noastră este fericirea voastră. Ne dorim clienți împliniți, care se întorc mereu cu o dorință arzătoare de a crea ceva special împreună.

Dan Andrei Rusu

este fondatorul societății PaPrezzo și cel care se ocupă de ceea ce ține de analize, finanțe, strategii, planuri de viitor. Andrei este cel care oferă nota finală a pantofilor prin finisarea produselor.

Mircea Alex Rusu

este omul energic, mereu în căutarea de  îmbunătățiri. Pasiunea lui pentru pantofi se vede în munca pe care o depune zilnic. El este cel care inițiază procesul de creare al fiecărei perechi de pantofi.

Andreea Moldovan

este omul creativ din social media. Ea ocupă de partea de PR a societății PaPrezzo, fiind și legătura cu clienții, furnizorii și colaboratorii. Tot ce ține de acte, comenzi, contracte este întocmit de către ea. 

Viorica Foitoș

este cea care, cu experiența ei care se numără în decenii în confecționarea încălțămintei, dă formă pantofului prin montarea și coaserea pielii. Datorită dibăciei ei, calitatea produselor se ridică la standardele dorite.

Întrebări Frecvente

Dimensiunile se stabilesc conform ghidului de măsurare, pe care îl găsiți la secțiunea Ghid mărimi.

În cazul în care mărimea nu se potrivește, produsul se poate schimba, cu condiția ca acesta să nu fi fost purtat și să nu prezinte defecte sau urme de uzură.

De la plasarea comenzii, se alocă un termen de 15 zile de confecționare al produsului. Livrarea acestuia se face în termen de 2-3 zile lucrătoare, prin curier.

La valoarea comenzii mai mică de 1000 de lei, taxa de livrare este 25 de lei. La comenzi egale sau mai mari de 1000 de lei, transportul este gratuit. În cazul în care există km extra, tariful transportului variază; va fi comunicat tariful exact ulterior, prin telefon.

Plata se va face ramburs, la primirea coletului.